Ce-o mai fi cu Street Delivery?

-Păi ce să fie, muzică, ploaie, arta, mancare si bautura, jucarii,  voie bună, mulţi oameni cu acelaşi vibe, toţi adunaţi laolaltă.  Eh, dacă mă gândesc mai bine n-a contat atât de mult ploaia, cel mai mult a contat că ne-am simţit bine. Oamenii care s-au gândit să facă Street Delivery sunt grozavi!
Dacă lucrurile ar fi cum şi-ar dori ei, toată lumea s-ar simţit minunat iar Bucureştiul ar fi şi mai super.
Cum spun şi ei:
"freedom for a street
joy for 20000 people"
"Sună bine , nu-i aşa?",  m-am întrebat în calitatea mea de advicer detector de cutremure. Şi muzica sună bine, şi oamenii sună bine. În aer pluteşte aromă de patriotism combinată cu aromă de oameni deschişi la minte.
Pe cât de bine sună patriotismul pe atât de bine sună şi muzica. În special cea tematică.
Este vorba despre proiectul "Subcarpaţi"( care a avut lansarea duminică seara!),  în formăde zile mari la Street Delivery!
În România patriotismul  preia controlul. Această tendinţă este caracteristică mai multor domenii de activitate, inclusiv în publicitatate.
Un exemplu firesc în acest sens îl constituie campaniile pe care cei de la McCann Erickson le-au făcut atât pentru ciocolata ROM cât şi  pentru Radio 21. În ambele cazuri, lumea a reacţionat.
Se ştie că românii sunt patrioţi. Sau altfel spus, dacă întrebi un român: "Bă nene,  eşti patriot?",  în 95, 4563(34) din cazuri va răspunde "da!". Cei care spun "da!" încep să iasă din vizuine şi să se facă auziţi.
Această ideologie începe uşor şi sigur să aibă aderenţă pentru că mesajul transmis are aderenţă. Oamenii se mobilizează pentru că ideea în sine este aderenta.
Iniţiativele frumoase  merită aplauzele publicului şi urări de mai bine!:*

IQads Kadett anunta alaturarea Mercury360

IQads Kadett, primul program de identificare, selectare si formare a tinerilor cu potential pentru a urma o cariera in industria de marketing si comunicare, anunta alaturarea unei agentii-partener in cadrul proiectului,Mercury360. Lansat la finalul anului 2009 de catre IQads, proiectul si-a propus sa faca legatura intre mediul academic si industria de marcom, astfel ca parteneriatul cu Mercury360 vine in sprijinul obiectivului de crestere a viitorilor profesionisti in marcom. Agentia-partener va pune astfel la dispozitie resurse importante de knowhow si mentorat, pentru a-i ajuta pe cadeti sainteleaga cat mai bine cerintele meseriei pentru care se pregatesc, alaturi de ceilalti traineri invitati din cadrul proiectului. „In advertising, un domeniu atat de provocator, dinamic si complex, oamenii fac diferenta. It’s a people business! Abilitatea agentiei de a recruta oameni noi, entuziasti si originali in idei, a devenit un factor determinant in succesul business-ului. In fapt, e o arta. Dintotdeauna, Mercury360 a preferat sa exploreze directii noi, saincurajeze tinerii cu potentialsi sa le ofere acestora posibilitatea dezvoltarii in cadrul organizatiei. In istoria agentiei sunt exemple remarcabile in acest sens, si nu putine. De aceea, ideea de a ne asocia cu IQads Kadett vine ca o continuare fireasca a politicii noastre de personal. Suntem constienti ca odata cu revenirea pietei, advertising-ul isi va recupera din stelele pierdute, iar nevoia de oameni bine pregatiti va creste considerabil. In acest sens vrem sa facem un pas inainte si sa contribuim la pregatirea si dezvoltarea noii generatii de specialisti marcom. Este un proiect foarte drag noua, in care credem foarte mult si in care vom investi atat resurse financiare, cat si resurse umane si know-how.”, a declarat Radu Miu, CEO Mercury360. Odata trecut testul aptitudinal IQads Kadett, dezvoltat special pentru proiect de D&D Research/Test Central pentru a stabili compatibilitatea dintre profilul candidatilor si profilul ideal al meseriilor din marcom, cadetii intraintr-un program de invatare care implica participarea la evenimente organizate special pentru ei. „Investim din ce in ce mai mult in componenta de evenimente pentru cadeti, pentru ca ne-am dat seama ca avem situatia idealain care putem sa-i aducem impreuna oameni faini din industrie si juniorii din proiect– un spatiu numai al lor, in care sa aiba loc traininguri. Cadetii beneficiaza astfel de informatii concentrate, pertinente, gata sa fie aplicate, dar si ocazia de a sta de vorba intr-un cadru restrans cu oameni pe care ii admira, de la care pot invata o gramada de lucruri si pe care ii pot intreba aproape orice, fara sa le fie teama ca nu vor primi raspuns. De altfel, de aceasta oportunitate poate beneficia orice cadet de indata ce trece testul aptitudinal, inscrierea in proiect fiind accesibilain mod continuu pe www.IQadsKadett.ro.”, a declarat Adriana Lungu, Project Manager IQads Kadett. Evenimentele IQads Kadett desfasurate panain prezent au adus in fata cadetilor peste 18 traineri, profesionisti din agentii importante din piata, precum McCann, The Geeks, Grey-G2, Mercury360, GMP, D&D Research, Leo Burnett, Daedalus MillwardBrown, Next Advertising, Motion Vision Communication, Headvertising, IMAGE PR sau Starcom. Aceste evenimente au loc in Club Kadett, un spatiu special amenajat pentru activitatile desfasurate in cadrul IQads Kadett. Aceste intalniri saptamanale ale cadetilor cu oameni din industria la care aspira, pentru a invata despre ce anume presupune sa faci client service, strategie, creatie, PR sau research, dar si pentru a afla lucrurile pe care nu le poti afla in mod normal dintr-o prezentare publica, precum sfaturi de dezvoltare, povestile din spatele campaniilor sau, pur si simplu, cum este omul din spatele functiei sau a premiului, reprezinta avantajul care ilustreaza noua campanie de comunicare pentru IQads Kadett, lansata sub numele La evenimentele IQads Kadettnu se vorbeste ca in comunicatele de presaZiarul si Circul. In plus fata de testsi de evenimentele organizate special pentru ei, cadetii beneficiaza de invitatii la evenimente importante din industrie, precum cele organizate sub umbrela SMARK KnowHow (Marketing Research 2011), de Evensys (Marketing360, PR Forum etc) sau Millenium (AdPrint, Effie etc). De asemenea, ei sunt incurajati sa participe sau sa se inscrie si la cele mai importante evenimente studentesti dedicate tinerilor pasionati de marketing si comunicare, precum Think Strategy, Creativity Blueprints sau AdRev, organizate de ADVICEStudents, Congresul National al Studentilor la Comunicare sau PR Tea, realizate de PRIME Romania sau Impact Marketing School si Studentul Anului, ale VIP Romania. Inscrierea in IQads Kadett se poate face, in mod continuu, pe www.IQadsKadett.ro si presupune trecerea testului aptitudinal NEO PI-R, cadetii avand apoi la dispozitie diferite metode de invatare si aplicare a informatiilor aflate – training-uri, brief-uri de lucru, internship-uri si chiar pozitii de juniori in diferite agentii, existand deja un numar de cadeti care si-au inceput cariera in diferite domenii ale marcom-ului – account planning, copywriting, art, PR etc. IQads Kadett este sustinut de cele mai mari asociatii studentesti care activeazain sfera comunicarii: ADVICE Students, AIESEC Bucuresti, BOS Romania, PRIME Iasi, PRIME Romania si VIP Romania, dar si de partenerii media Radio Guerrilla, Money.ro, REALITATEA.NET, 24FUN si Metropotam. Mercury360 este una dintre cele mai mari agentii integrate de consultanta de marketingsi comunicare si cea mai performanta agentie independenta din Romania. Infiintatain 1993, titularizatain 1998 sub numele Mercury Promotions si rebranduitain 2008 in Mercury360, agentia are o experienta solidain derularea de proiecte de comunicare integrate si specializate si se aflain top 5 cele mai mari agentii. Pe parcursul celor 17 ani de activitate, Mercury360 s-a dezvoltat constant ajungand in 2010 la 140 de angajati, un portofoliu de servicii in crestere si o cifra de afaceri de 17,5 milioane Euro. Din februarie 2008 agentia este reprezentant exclusiv al CPM International, lider international in servicii de field marketing si sales development. In prezent, Mercury360 este dedicat unor parteneriate cu o serie de companii importante precum URSUS Breweries, Coca-Cola, Nestle, Nestle Professional, Western Union, Ferrero Romania, Dr. Oetker, Albalact, JTI etc. De-a lungul anilor, campaniile agentiei au fost premiate la Epica Awards (cu Argint si Bronz), Ad’Or (spotul anului, cel mai bun spot in categorie, cel mai bun innovative media), AdPrint (Best use of illustration si Silver Angel la categoria FMCH, Bronze Angel in categoria campanii sociale) si au ajuns in finala la Golden Drum.

P&G TOP MANAGEMENT is coming to ASE!

Thursday, May 12th, 16:30 - Amfiteatrul I, Caderea Bastiliei When was the last time you had the chance to talk with the board members of one of the biggest FMCG companies in the world? Now is your time! P&G’s General Manager, Marketing Director, Finance Director and HR Director are coming to ASE to tell you everything there is to know about Leadership, Brand Management, Strategy Development and also to offer you lots of opportunities: 1000 $ Scholarships, Summer Internships and Full-Time Jobs! Be there if you care about your future! Can’t wait? Apply NOW for a 1000 $ P&G Scholarship: http://pgbalkans.com/career/internship_opportunity_details.asp?lDisplayOpportunities=2&lOpportunityID=578

Embrace change!

Cam ăsta ar fi sloganul potrivit tuturor brandurilor din lume! Mai devreme sau mai târziu ori se rebrand-uiesc, ori îşi dau refresh pe ici pe colo. Acest topic vizează în special brandurile vechi, cu prestigiu, o istorie bogată şi o identitate vizuală ce s-a schimbat odată cu timpul. Că tot am adus în discuţie identitatea vizuală, aici îşi face apariţia măreţul logo. Iată cum au evoluat în timp logo-urile care astăzi ne sunt aşa de cunoscute: [gallery link="file" columns="2"]

Roberta Bălăiţă

Despre motoarele pasiunii și cum se pun ele în mișcare

Știți deja despre noi că ne plac marketingul și comunicarea și că ne mândrim cu ideile noastre care câteodată sunt mai mult decât colorate și frumos așezate. Cu toții ne pregătim pentru o carieră într-un domeniu care nu are o istorie prea lungă în România. Nu par să ne ajute prea mulți, dar toata lumea ține să ne spună că e o lume rea și că trebuie să  ne luptăm pentru un loc de muncă bun. Până atunci, ne face plăcere să scriem proiecte și să stăm la brainstorming împreună nopți întregi pentru ca noi și colegii noștri să avem un cadru din care putem învăța mai mult decât o facem atunci când răsfoim cărțile în care găsim aceleași teorii ale profesorilor de la ASE. Vine însă și momentul în care simți că următorul pas firesc în viața ta e un loc de muncă. Și-atunci ne intrebăm oare ce-ar fi bine să le vindem angajatorilor? Dacă nu vă mai așteptați ca o companie să caute talente, think again. Pe nimeni nu interesează cât ați luat voi la microeconomie în anul întai cu proful ăla rău sau cât ați luat la licență ci, dacă ar avea un cititor de pasiune în ochi, cu siguranță companiile l-ar folosi. În ultimul timp, din ce în ce mai multe companii încep să-și îndrepte eforturile de marketing către dezvoltarea unui brand de angajator puternic și tentant pentru absolvenți. Puține însă reușesc să spargă „aura” de corporație și să se împrietenească pe bune cu studentul în prag de a se vedea detonator de diplomă. Dincolo de târgurile de joburi și site-urile unde îți poți oferi CV-ul spre a fi probabil niciodată citit, am descoperit că există companii care apreciază și susțin voluntariatul. Cum să nu ne placă, atunci, o companie care înțelege de ce și cu câtă pasiune facem asta și care ne promite un cadru de dezvoltare și mentorat care pare a fi cumva continuarea firească a  direcției de dezvoltare personală și profesională pe care am început-o în ADVICE? În Coca-Cola Hellenic am găsit mai mult decât un partener care să ni se alăture în proiectele noastre. Am găsit oameni care vor să ne ajute și cu care chiar ne-am împrietenit. Mai mult de atât, în fiecare primăvară, compania își reînnoiește talentele și pune la dispoziție multe internshipuri pentru studenți și absolvenți de la Politehnică până la comunicare și relații publice, oferindu-le o șansă de a experimenta mediul de lucru și a căpăta experiență în domeniu. Anul trecut, 30 de interni au urcat la bordul Coca-Cola Hellenic iar, dupa 6 luni, mulți dintre ei au ales să și rămână. ADVICE-rii boboci așteaptă deja noua recrutare de primăvară și vizează un post de marketing, vânzări sau comunicare. Până când va veni timpul să cizelăm CV-ul și să mergem la interviu, nu uitați să turați motoarele pasiunii la maxim pentru că cineva acolo sus, printre marii angajatori, vă vede!

Ioana Mihai